Crizele se întâmplă nu numai adulților

Crizele copiilor de diferite vârste și cum să le faceți față

Fiecare copil trece prin anumite stadii de dezvoltare, care pot fi însoțite de crize. O criză este o perioadă din viața unui copil în care acesta se confruntă cu noi sarcini și provocări care necesită adaptare și schimbări comportamentale. În acest articol, ne vom uita la principalele crize prin care trec copiii și vom vorbi despre modalități de a le depăși care pot ajuta părinții în această perioadă dificilă.

1. Criza nou-născutului

• Prima criză este asociată cu nașterea unui copil. Perioada acestei crize este primele 4-6 săptămâni. Copilul învață să trăiască în afara burtei mamei, deoarece timp de 9 luni copilul și mama erau practic un singur organism, bebelușul se adaptează la spațiul fără apă, începe să simtă o suprafață dură (jucării, suprafața pătuțului etc.). Învață să respire, să bea laptele matern, să digere alimente, iar bebelușul se adaptează și la fluctuațiile de temperatură – de la temperaturile calde intrauterine la temperaturile din cameră și din exterior. Funcționarea organelor este în curs de restructurare. Adică, nou-născutul se află într-o lume complet nouă, în care totul este diferit de ceea ce era înainte. El trebuie să se adapteze noilor condiții, să învețe să respire, să mănânce și să doarmă într-un mod nou.

•  

• Prima criză a bebelușului este însoțită de vedere și auz slab, numeroase reflexe, perioade lungi de somn și o lipsă de emoții.

•  

• Sarcina părinților este de a crea condiții confortabile pentru copil. Mama trebuie să mențină contactul încă din primele minute de la nașterea copilului. În primele luni de viață este necesar să asigurați contact fizic și apropiere: ridicați, îmbrățișați, mângâiați, legănați, faceți un masaj ușor, întindeți-vă lângă el și răspundeți cât mai repede posibil la strigătele lui. Bebelușul are nevoie de contact fizic constant, deoarece atingerea produce hormonul oxitocină, care joacă un rol important în formarea atașamentului dintre mamă și copil.

•  

2. Criza primului an de viață a unui bebeluș

• La vârsta de un an, un copil începe să exploreze în mod activ lumea din jurul lui. Perioada crizei este de la 12 la 18 luni de la nașterea copilului. Învață să meargă, să vorbească și să interacționeze cu ceilalți. Această perioadă poate fi dificilă pentru părinți, deoarece copilul devine mai exigent, capricios și neascultător. Copilul are nevoie de o atenție sporită din partea mamei. Noile abilități îi oferă copilului posibilitatea de a se simți independent, dar, în același timp, copilul începe să experimenteze teama că își pierde mama. Copilul simte o discrepanță clară între „vreau” și „pot”, el studiază limitele a ceea ce este permis de părinți. În același timp, există o reacție exacerbată din partea copilului la comentariile părinților.

•  

• În acest moment, copilul are mare nevoie de comunicare cu mama lui și vrea să fie în permanență lângă ea. Dacă mama trebuie să plece, copilul începe să fie capricios și trist, iar când se întoarce, el cere să fie ridicat și încearcă în toate modurile să-i atragă atenția.

• Pentru a-și putea face treaba, o mamă trebuie mai întâi să petreacă timp cu copilul ei: să se joace cu el, să citească o carte sau pur și simplu să vorbească. Odată ce bebelușului îi place să comunice cu mama lui, va dori să se joace singur.

3. Criza de trei ani
 

• Criza de trei ani este una dintre cele mai izbitoare și dificile perioade din dezvoltarea unui copil. La această vârstă, copiii încep să-și simtă individualitatea, să se recunoască ca indivizi separați de părinții lor și să lupte pentru independență și autonomie. Copiii refuză în mod activ tutela și regulile obișnuite de comportament. Ei pot prezenta negativitate, adică să facă totul opus a ceea ce au spus părinții lor. Copilul începe să fie încăpățânat, făcând ceva nu pentru că vrea, ci pentru că a spus asta. De exemplu, refuză să se culce, deși vrea. Un alt simptom al crizei de trei ani este încăpățânarea, când copilul se străduiește să insiste asupra dorințelor sale, în timp ce este nemulțumit de tot ceea ce îi oferă adulții. Sunt posibile crize de furie și proteste frecvente, inclusiv copilul va încerca să revină la vechiul sistem de relații cu părinții, când toate capriciile i-au fost împlinite. Copilului poate înceta să-i placă ceea ce era anterior interesant și familiar.

•  

• Deoarece în această etapă a vieții bebelușul își restructurează relațiile cu lumea exterioară și cu el însuși, este important ca părinții să nu încerce să suprime aceste manifestări. Este necesar să păstrați calmul, să evitați dictatura și supraprotecția, să oferiți copilului posibilitatea de a-și arăta independența și autonomia, dar în limite sigure și, de asemenea, să încurajăm independența copilului. În cazurile de protest al copiilor, trebuie căutat un compromis prin elemente creative și ludice. Părintele ar trebui să se concentreze pe faptele bune ale copilului, spunând că comportamentul copilului nu îi place, și nu copilul însuși. Când comunicați cu un copil, merită să folosiți „limbaj temporar”, adică nu „nu veți reuși niciodată”, ci „nu ați putea face asta acum”, etc. În niciun caz nu trebuie să comparați un copil cu alți copii, acest lucru afectează stima de sine a copilului.

•  

4. Criza vârstei școlare
 

• Vârsta de șapte ani este, de asemenea, o etapă importantă în viața unui copil. Copiii încep să se pregătească pentru școală, să învețe noi roluri sociale și reguli de comportament. Acest lucru poate provoca stres și anxietate la copil.

•  

• Criza se produce tocmai sub influența începutului învățământului școlar. Copilul se află într-o nouă situație socială, în care valorile asociate cu jocul care au fost semnificative pentru etapa anterioară a vieții, interesele sale anterioare și motivele pentru acțiuni își pierd instantaneu întărirea externă. Copilul trece din „lumea copiilor” în „lumea adulților”. Își schimbă activitatea obișnuită de la joacă la studiu. Copilul devine conștient de noul său rol social de student. Al șaptelea an din viața unui copil este perioada de naștere a „Eului” social.

•  

• Criza de șapte ani este însoțită de o stima de sine instabilă a copilului și de extinderea limitelor drepturilor sale, școlarul se retrage în sine; Comportamentul copilului se caracterizează prin iritabilitate, irascibilitate, oboseală rapidă și distragere. Copilul devalorizează oamenii și obiectele, acest lucru se întâmplă în mod intenționat, își poate sparge jucăria preferată, poate fi nepoliticos și obrăzător. Vrea să se dovedească părinților săi.

•  

• Un părinte trebuie să întărească încrederea în sine a copilului și să dea un exemplu de punct de vedere pozitiv asupra realității. Familia ar trebui să mențină un contact emoțional strâns cu copilul, la această vârstă acest lucru este deosebit de important. De asemenea, este necesar să se stabilească disciplina copilului, acesta trebuie să aibă responsabilități clare. Este necesar să se ofere posibilitatea de a se certa uneori cu părinții, acest lucru îi permite elevului să-și exprime părerea, copilul va simți că adulții țin cont de părerea sa. Nu puteți schimba radical ceea ce este obișnuit pentru un copil - luați jucăriile și puneți-le să se așeze cu manuale, acest lucru trebuie făcut treptat.

• ​

5. Criza adolescenței
 

• Adolescența este cea mai dificilă și de lungă durată criză din viața unei persoane. Adolescenții se confruntă cu multe probleme și provocări noi legate de dezvoltarea fizică, emoțională și socială. Ei experimentează schimbări hormonale în organism, creștere accelerată și dezvoltare fizică și conștientizarea identității de gen. Adolescenții își formează identitatea și își caută locul în societate. Se naște nevoia de autoafirmare. Copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani se caracterizează prin indiferență, schimbări bruște de dispoziție, agresivitate, lipsă de reținere și excitabilitate crescută. Tot în această perioadă există un simț sporit al dreptății.

• Părinții trebuie să fie deosebit de atenți și răbdători în această perioadă pentru a ajuta adolescentul să depășească dificultățile și să devină o persoană independentă. Trebuie să vorbești cu el ca un adult, fără șantaj sau prelegeri. De asemenea, este important să menții un echilibru între libertatea și controlul copilului nu îți poți impune părerea, important este ca copilul să-și formeze propria ca urmare a experienței de viață. Copiii la această vârstă chiar au nevoie de sprijin și înțelegere din partea familiei lor și este important să nu aibă un interes excesiv din partea părinților.

• Înțelegerea și acceptarea crizelor copiilor este un aspect important al educației parentale. Cunoscând specificul fiecărei etape de dezvoltare a copilului, părinții îl pot sprijini mai bine în aceste perioade dificile. Acest lucru îi ajută pe copii să depășească cu succes crizele legate de vârstă și să devină indivizi mai independenți și mai încrezători în sine.

Este important să ne amintim că fiecare copil este unic și perioadele de criză pot apărea diferit. Sarcina părinților este să fie atenți la starea emoțională a copilului lor și, dacă este necesar, să caute ajutor de la specialiști.